The Show must go on.....

Aceasta este o poveste. Povestea unui spirit liber, prof. Karácsonyi Péter, care în joaca lui prin Univers a adăstat o clipă pe Terra. Și, din atâtea locuri frumoase unde se putea opri, a ales Careiul. Sau, mai degrabă, Careiul l-a ales pe el.

  În joaca lui frumoasă a creat un alt spirit. Un spirit ce, iată, trece bariera timpului pentru a dărui frumosul fiecărei generații care l-a simțit.

Spiritul Castelanii, pe care entuziasmul tânărului Karácsonyi l-a creat din nimic, a făcut ca micuțul nostru orășel să fie mai bogat decât l-ar fi putut face toți bogații lumii, dacă s-ar fi mutat aici printr-o minune. Emoții, sacrificiu, talent șlefuit și tot ce a făcut ca numele acestui micuț orășel, ale cărui semnificații istorice rămân de multe ori uitate în manuale, să fie pe buzele tuturor celor care iubeau și iubesc muzica.

Succesul pe care l-a avut de-a lungul timpului formația Castelanii, însoțit de privilegiul de a fi în locuri extraordinare într-o perioadă în care mulți tineri și adulți nu îndrăzneau să viseze la asta, a făcut ca la Carei să se instaleze un brand, chiar dacă la acea dată termenul nu exista.

Și pentru că povestea merge mai departe, pentru că alte generații de tineri se pot bucura de acest spirit frumos, aceasta li se datorează celor care, în ciuda vicisitudinilor, nu au renunțat. Au crezut în acest vis frumos și au luptat de multe ori cu morile de vânt pentru ca el să nu dispară, să nu se piardă.

Ca părinte de Castelan, nu pot să nu mulțumesc celui care zi de zi dăruiește din spiritul pe care l-a moștenit de la prof. Karácsonyi celor care trec pragul cercului său de muzică ușoară sperând ca într-o zi să fie parte din această poveste frumoasă, prof. Szücs József. O poveste care deși nu are prinți, prințese sau Ilene Cosânzene și zmei, are tot atâta farmec, sau poate chiar mai mult, fiind adevărată. În vremuri în care tehnologia este o gaură neagră în care timpul copiilor noștri dispare subit, formațiile de muzică ușoară ale Castelanilor le oferă o variantă ideală de petrecere a timpului liber. 

Nu știu câți dintre ei vor face carieră muzicală, ceea ce știu sigur este că vor fi adulți mai responsabili și mai frumoși în suflet, că muzica le educă nu numai simțul estetic, ci și tot ceea ce ține de evoluția lor ca adulți. Spiritul Castelanilor asta a însemnat, înseamnă și va însemna mereu: o scară de valori justă, așezată pe criterii clare, pe notele unui portativ din sufletele celor pe care i-a cuprins. Este mijlocul prin care visele copilăriei devin aripi ce vor zbura peste pragul maturității.

                                                                                                  bibl. Nicoleta Latiș

Fotografii:  Megyeri Tamás

P. S. 
Emoțiile transpuse în cuvinte ale noilor „Castelani”, alături de profesorul lor Szücs József, demn urmaș al Profesorului, au făcut ca la aniversarea a 75 de ani de la nașterea lui Péter Karácsonyi să vedem tezaurul unei moșteniri neprețuite:

           „Pentru mine, viața de castelan a început în anul 2009 când, la vârsta de 9 ani, am pășit sfioasă în studioul domnului profesor Szücs József. Am cunoscut aici oameni cu țeluri mari, oameni înțelepți, profesioniști care m-au învățat în adevăratul sens al cuvântului ce este muzica. Muzica nu înseamnă câteva note sărace pe portative. Ea trebuie simțită. Ea spune o poveste care trebuie transmisă publicului.

              Domnul profesor ne-a povestit de multe ori câtă greutate și istorie are termenul de „castelan” și câtă responsabilitate îți atribuie apartenența la acest grup. Castelanii nu au fost o simplă formație, ai încă dăinuie în sufletele noastre și acest lucru îl poți citi în ochii domnului profesor privindu-ne și asemănându-ne cu ei, amintindu-și cu drag de acele vremuri. Tot ceea ce știu este că, în lume, oriunde m-aș afla și oricât de departe aș fi, nu o să pot uita vreodată de fenomenul castelanii, nu o să pot uita de repetițiile târzii, de prietenii de aici, de domnul profesor. Nu o să uit de emoțiile dinaintea fiecărui spectacol și de cât de bine mă simt pe scenă și, cel mai important lucru, nu o săuit că sunt CASTELAN. Acest lucru o să-l afirm mereu cu mândrie și onoare!”  - Tania Gabor, clasa a IX-a

            „A mai nap nagyon különleges számunkra. Ezen a napon ünnepeljük Karácsonyi Péter 75. Születésnapját. Lehet, páran azt kérdezik, miért ilyen különleges ez az ember, miért ünnepeljük ekkora örömmel a születésnapját.

            Számunkra, Kastélylakóknak ez egyértelmü. Karácsonyi Péter volt az az ember aki megalapitotta a Kastélylakók zenekart, ő volt az első nagykárolyi zenész aki a fiatal tehetségeket elinditotta a zene útján. Nélküle most ez az egész nem is létezne. Sajnos én nem ismerhettem meg személyesen a tanárurat, de neki köszönhetem azt, hogy most egy ilyen csodálatos társaság tagja lehetek. Sok fiatal számára ez a zenekar az élete egy részét jelenti. Igy vagyok ezzel én is, ez a csapat olyan dolgokat ad nekem amit semmi más nem tud, új embereket, új  szenvedélyt, a zenélés örömét. A Kastélylakók zenekar ötven éve alakult  meg és még sokáig egy ilyen remek mozgalom marad. Hatalmas büszkeséggel tőlt el minket, hogy ekkora sikereket értek el elődeink, és ennek fényében mi is igyekszünk megtartani e szokást, e mozgalmat, hogy Nagykároly örökké a zene városa maradhasson.

            Nekünk kell ezt az örökséget folytatni amit a tanárúr ránk hagyott, nekünk kell a munkáját megbecsülnünk, és neki kell megköszönnünk, hogy létrehozta ezt a zenekart.” - Somogyi Henrietta, VIII. osztályos tanuló

               „Activez în cadrul formației Castelanii de la vârsta de 6 ani. Astăzi este o zi de sărbătoare în muzica careiană. Îi celebrăm memoria lui Péter Karácsonyi prin muzica sa și prin întreaga comoară lăsată în urma sa. A fost fondatorul formației Castelanii, una dintre figurile emblematice ale culturii careiene, cel care a educat și format mai multe generații de elevi.

Pentru mine este o onoare să activez în domeniul muzicii ușoare în cadrul formației Castelanii pentru că ei reprezintă ani de istorie, de tradiție și de valoare.

               Pentru noi, acum, cel mai important lucru este ca noi să nu uităm și să facem în așa fel încât nici generațiile viitoare să nu uite de cel care a fost și care va rămâne veșnic în memoria tuturor: domnul Péter Karácsonyi.”  – Adina Deac, cls. a VIII-a

               „Astăzi profesorul Karácsonyi Péter ar fi împlinit 75 ani. Grație lui, talente noi au fost descoperite și duse la nivelul în care au fost recunoscute atât pe plan național, cât și internațional. Astăzi sunt mândră să fac parte din acest șir de generații care continuă să ducă tradiția mai departe. Domnul profesor Péter Karácsonyi ne-a dat aripi de zbor, iar acum zburăm prin necunoscut spre cunoaștere. Necunoscându-l personal nu pot spune multe despre el, dar știu cu siguranță că a fost un minunat.

              Cred că muzica e mai mult decât o artă, iar atunci când nu mai există cuvinte, muzica vorbește pentru mine. Muzica transmite o poveste, iar fiecare dintre noi este o poveste ce trebuie să fie ascultată. Trupa Castelanii îmi este ca și o familie, iar să cânți într-o trupă înseamnă să respecți muzica, oamenii din jur, spectatorii.” – Niculina Pop, clasa a VIII-a

            „Ez egy különleges nap, mint tudják ez Karácsonyi Péter születésnapja, de ha esetleg akad itt olyan ember, gyerek vagy akár szülő aki nem ismeri, és nem hallott róla az ma tudomást szerezhet arról ki is volt ő, milyen embert rejt ez a név hogy Karácsonyi Péter. Sajnos ő ma már nem lehet köztünk csak lélekben és persze a szivünkben. Igazából magam sem ismertem, de sokat tett a Kastélylakók zenekarért és persze azért, hogy minden egyes gyerek, tini vagy akár felnőtt ember aki szeretne zenekarban énekelni, vagy könnyüzenélni, lehetősége legyen rá. Mint ahogy látjék a tőbbiek és én is azért vagyunk itt, mert szeretünk énekelni és ha ő nem tett volna ezért a névért akkor mi most nem állnánk itt és senki sem tudna rólunk és a többi Kastélylakóról sem.Ő megpróbálta sok helyre eljuttatni ezt a nevet, hogy mindenki ismerje és tudja, hogy Nagykárolyban létezik egy Kastélylakó zenekar. Sajnálom, hogy nem ismerhettem, sok jót hallittam róla és hálás vagyok neki, hogy megalapitotta a Kastélylakó zenekart és ez által most én is kastélylakó lehetek.” - Csőkör Tamara

             „Astăzi este o zi specială pentru toți cei care poartă numele de CASTELANII. Astăzi se împlinesc 75 de ani de la nașterea profesorului Karácsonyi Péter , întemeietorul formației Castelanii. Deși nu l-am cunoscut personal , îl consider un erou. Un erou pentru simplul fapt că  acreat un univers în muzică, a creat o familie a cărei membră sunt și eu.  Trebuie să îi fiu recunoscătoare deoarece dacă el nu ar fi dat dovadă de curaj și tărie de caracter pentru a da viață acestei lumi, eu nu aș fi putut să-mi găsesc locul aici. El continuă să trăiască prin moștenirea pe care ne-a lăsat-o. A dat viață unui copil unui copil, iar noi, împreună, trebuie să-l creștem și să-l educăm. Să fim mândri că purtăm numele de Castelani și să-i mulțumim neîncetat pentru frumoasa tradiție ce ne-a lăsat-o.” Larisa Latiș, clasa a X-a

               „Încep prin a spune cât de onorată mă simt să fac parte din formația Castelanii. Pentru mine, a face parte din această comunitate nu înseamnă doar șansa de a învăța să stăpânesc tehnicile de interpretare muzicală, ci reprezintă și locul unde am legat prietenii. Pot să afirm că petrecem mult timp împreună, astfel încât am ajuns să fim ca o mică familie. Pentru noi  muzica este un stil de viață, un loc de refugiu unde scăpăm de toate problemele cotidiene. Această experiență ne îmbogățește cu amintiri pe care sunt sigură că le vom ține minte o viață întreagă.

Pentru noi este o foarte mare bucurie când reușim să încântăm publicul prin cântările noastre. Astfel încercăm să transmitem tuturor o mică parte din ceea ce înseamnă astăzi pentru noi să faci parte din această formație, să trăiești și astăzi fenomenul Castelanii.

De-a lungul anilor multe generații au reușit să mențină viu acest fenomen, care s-a născut datorită profesorului Karácsonyi Péter, cel care ne-a lăsat privilegiul de a moșteni ceea ce pe vrea lui s-a clădit.

               Pe această cale doresc să îi mulțumesc profesorului Szücs József pentru răbdarea, profesionalismul și implicarea cu care ne ajută să ducem mai departe această moștenire și renumele formației Castelanii.” – Patricia Borbely, clasa a X-a

 

Bemutatták Sróth Ödön új könyvét

Pénteken a nagykárolyi Károlyi-kastélyban mutatták be Sróth Ödön Infinitivum című verseskötetét. A szerző dedikálta a könyvét, majd elbeszélgetett a nagy számban megjelent résztvevőkkel.

       Pénteken, a Nagykárolyi Kulturális Tavaszi Fesztivál rendezvényeként a Károlyi-kastély lovagtermében mutatták be Sróth Ödönnek, a több mint húsz éve megalakult Kaffka Margit Művelődési Társaság elnökének a hatodik, Infinitivum című verseskötetét. A kulturális műsorral egybekötött bemutatót Szolomájer Tímea kulturális referens moderálta, aki a kötetet úgy jellemezte: „létjáték a szavakkal”, hangsúlyozva, hogy Sróth Ödön az értelmiségi kör vezetőjeként a nagykárolyi magyar kulturális értékek őrzője, illetve alkotója. A kötetből Tóth Jess diák és Varga Sándor színész olvasott fel. Tyukodi Viktória diák Bartók és Beethoven darabokat játszott zongorán, Lőrincz Tünde és Lőrincz Szilveszter nagykárolyi zenész házaspár pedig az alkalomhoz illő énekeket adott elő gitár kíséretben. Kovács Jenő, Nagykároly polgármestere üdvözölte rövid beszédében a költőt, barátot, az értékek megtartóját, átadóját. Elmondta, hogy Nagykárolyban kialakult egy mag, amelyik ébren tartja a kultúrát. Végh Balázs Béla irodalomtörténész a verseskötetet több szemszögből elemezte, a fő hangsúlyt a szakmaiságra helyezte. Rámutatott, hogy a költő igyekszik a mai fragmentált világban is rátalálni az abszolút értékekre. A szövegelemzéssel és a befogadó esztétika megvilágításával egy kulcsot kínált a versek megértéséhez. A kötetben két irány érvényesül: a híradás egy széteső világról és a költői szubjektum. A versekből érezhető a szerző vágya a megismerésre, a költői akarat, hogy a versekben átmentse az alapvető emberi értékeket. A költőben ott él a teljesség iránti vágy, hiszi, hogy a költészetben minden örök, mindenre van megoldás. Mégis aggódik az értékvesztés miatt. Arra a következtetésre jut, hogy a való világ különbözik az ideák világától. A költő tudja, hogy mennyire fontos kihasználni a jelen minden pillanatát, hiszen a teljesség — az élet — sok-sok apró jelenből tevődik össze. Vágtatunk című versében így ír: „…landolunk ős-szőlősök lankáján/ ahol annyit marasztaltad a jelent/ ne törjön/ ne szilánkozzon/ ne bántsa kísértés/ ne bomladozzon/ ne fonjon borítót derekunkra a múlt (…) alig vagyunk képesek felemelni elvesztett/ éveinket/ és és és botladozunk/ vágta helyett bomladozunk/ mint sodrott gomolyog mely egyre fogy/ egyre csak fogy/ és eltűri azt hogy fogy// és azt amit alkotott”. Srót Ödön új könyvét az RMDSZ nagykárolyi szervezetének székházában lehet megvásárolni, ára 20 lej.

Elek György

forrás: http://www.frissujsag.ro/bemutattak-sroth-odon-uj-konyvet/

Márciusban megkezdődött a Best Fest Nagykárolyban

A nagykárolyi Művelődési Központ, valamint a Kulturális- és Sportigazgatóság a Best Fest, avagy a Nagykárolyi Kulturális Tavaszi Fesztivál keretében emlékeztek meg két ízben a magyar költészet napjáról.

A Kávészünet lépett fel Nagykárolyban

A programsorozat kedden, április 7.-én, a Kávészünet együttes koncertjével vette kezdetét, a zenekar tagjai megzenésített verseket adtak elő. A jó hangulatú, igényes koncert telt házas fogadtatást kapott. A program a továbbiakban az „…és szárnyra kelnek a szavak” kisrégiós szavalóversennyel folytatódott, melyre április 10-én, pénteken került sor. Április 11-én, szombaton 12 órától, kapcsolódva a Facebookon meghirdetett „Posztolj verset az utcára” akcióhoz, gerilla aszfaltverselést hirdettek a program szervezői.

Szombaton a nagykárolyi diákok is ünnepeltek a Magyar Költészet Napján.

Foto: Szolomájer Timea

A város különböző helyszínein verseket írtak az aszfaltra a diákok. Szombat délben Szolomájer Tímea kulturális referens beszélt nekik az ünnep jelentőségéről, majd a Művelődési Központ udvarára írtak fel egy-egy versrészletet. A Művelődési Központ udvara után a Iuliu Maniu Műszaki Líceum falán lévő Kölcsey-emléktábla előtt, a Kalazanci Szent József Gimnázium falán lévő Ady Endre-plakett előtt, a Kossuth-kertben, a Petőfi Sándor szobornál, végül pedig a központi szökőkútnál díszítették egy-egy kedves idézettel az aszfaltot.

Forrás:  http://www.frissujsag.ro/megkezdodott-a-best-fest-nagykarolyban/

              http://www.frissujsag.ro/aszfaltverseles-nagykarolyban/

              http://nagykaroly.szatmar.ro/Aszfaltverseles_a_varosban/hirek/48997

În preajma legendei

În preajma legendei

Trăim într-o vreme când au dispărut modelele. În schimb au apărut numeroase mode noi, cum ar fi demitizarea, adică ştergerea cu buretele a tot ce este considerat vechi, deşi, de multe ori s-a dovedit a fi sănătos şi roditor. Mai nou, se atrage atenţia de diferiţi (de)formatori de opinie că există pericolul „legendarizării”. Oameni de legendă însă au existat şi, nădăjduim, pentru fiinţarea neamului nostru, că vor exista şi de acum înainte. Am certitudinea că de câte ori mă aflam în preajma lui Corneliu Balla, mă învecinam cu legenda. 
Cel omagiat azi de către noi a fost, fără îndoială, un model. Un profesor deosebit de exigent, în primul rând însă un om aspru cu sine.
A venit pe lume la 11 aprilie 1930, în Olosig, aproape de Săcuieni, în familia notarului Leontin Balla şi a învăţătoarei Gabriela Raţiu. De obicei orice naştere înseamnă bucurie. Nu a fost aşa în acel 11 aprilie căci vrednica dăscăliţă Gabriela, după ce îşi făcuse şi datoria de mamă, a părăsit lumea aceasta. Puiul ei, în semn de omagiu pentru jertfa măicuţei sale, avea să semneze marea majoritate a stihurilor sale cu un pseudonim dăruit ei: Gabriel Raţiu.
A fost înconjurat cu dragoste de toţi cei care îi rămăseseră să-i vegheze paşii. Bunicul dinspre mamă a fost şi el învăţător, profesie pe care avea să o îmbrăţişeze şi Corneliu, atunci când împrejurările politice i-au îngăduit intrarea în această nobilă breaslă.
Anii de şcoală îl apropie de acea adevărată capitală culturală a românilor din nordul Transilvaniei, Beiuşul, unde s-au format şi alţi înaintaşi ai săi. Acest orăşel bihorean deţine un record, încă neegalat: din generaţia mai mică cu doi ani decât cea a lui Corneliu Balla, s-au ridicat trei academicieni (Marius Sala, Mircea Flonta şi Lazăr Dragoş). Trei colegi de clasă deveniţi academicieni, iată ce a putut da Ţării şcoala românească din Beiuş. Vorbind despre generaţie, am putea afirma că cea a lui Corneliu Balla nu a fost atât de ocrotită de soartă, precum cea a academicienilor. Un mănunchi de colegi de clasă ai lui Corneliu Balla au trecut prin infernul temniţelor comuniste. Privilegiat a fost doar unul dintre colegi, răsfăţat o vreme de regim, totuşi pedepsit după aceea de destin: poetul Alexandru Andriţoiu.
În anul 1946, când Cortina de Fier nu căzuse definitiv, în urma unor proteste la o vizită a lui Petru Groza în Beiuş, „agitatorul” în vârstă de 16 ani, Corneliu Balla, a fost arestat pentru câteva zile. În anul următor este elev pentru un trimestru la Liceul „Vasile Lucaciu” din Carei. Revine la Beiuş unde, după un discurs aniversar prilejuit de centenarul Revoluţiei de la 1848/1849, a fost arestat. Cei arestaţi în luna mai 1948 au intrat în istorie, chiar dacă încă nu în cea pe care o găsim în manuale, sub numele de „paşoptiştii” secolului XX. În martie 1949 Tribunalul Militar Cluj îl condamnă la 1 an şi 6 luni închisoare corecţională şi 3 ani de interdicţie corecţională. În acest prim periplu concentraţionar trece prin Sercuritatea din Beiuş, închisorile Oradea, Cluj, Aiud şi, închisoarea Târgşor, destinată în special elevilor. Eliberat în anul 1950 i se fixează domiciliu obligatoriu în Săcuieni, unde locuia tatăl său. După un an este încorporat, desigur, la o unitate de muncă.
În 21 martie 1952 Tribunalul Militar Craiova îl condamnă la 5 ani închisoare corecţională pentru delictul de agitaţie publică. De această dată trece prin închisorile de la Ministerul de Interne, Uranus, Craiova, Jilava, mina Baia Sprie şi, nu se putea altfel, Aiud. Nu a executat toată pedeapsa, fiind amnistiat la 10 noiembrie 1955. Despre perioada de detenţie a publicat câteva fragmente memorialistice în revista „Memoria”, în anul 2000. Obişnuia să spună că abia a doua etapă de detenţie l-a lămurit pe deplin asupra celor ce se întâmplau cu neamul nostru. Postum i-a fost tipărit un volum de poezii din închisoare, Zarca (2008).
S-a căsătorit în 1956 cu inginera Amelia Amza. Până în 1962 a trăit la Gherla, lucrând mai ales ca muncitor necalificat. În acest răstimp se nasc copiii: Corneliu Călin şi Alexandrina Gabriela. Din anul 1962 viaţa lui s-a îngemănat cu frumosul dvs. oraş. A lucrat şi aici la câteva fabrici, tot în funcţii inferioare pregătirii sale intelectuale. Abia în 1965, avea deja 35 de ani, reuşeşte să obţină diploma de bacalaureat, înscriindu-se totodată la facultatea de Filologie a Univ. Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Licărul de speranţă ivit în anul 1968 îl îndeamnă să revină în învăţământ, după o experienţa nereuşită din 1965. Până în 1971 a predat limba şi literatura română la Ianculeşti, iar după aceea, până în 1974 la Lucăceni.
A iubit dintotdeauna presa scrisă, el însuşi colaborând, când a avut drept de semnătură, la numeroase publicaţii sătmărene şi naţionale. Glumea adeseori, spunând că, dacă ar deveni bogat peste noapte (jucând la Loto, cum altfel?) ar înfiinţa o revistă. După obţinerea licenţei a predat ca titular la instituţii liceale careiene: Liceul Mecanic Agricol, Liceul Industrial, o scurtă perioadă la Liceul Pedagogic.
Vorbeam de modele la început. Corneliu Balla a fost un profesor model, atât de necesar şi în zilele noastre. Faptul că s-a născut şi a copilărit într-un mediu unde se vorbea româneşte şi ungureşte a făcut să se îndeletnicească cu tălmăcirea în limba română din limba maghiară. Volumele Prinţul tristeţii (Áprily Lajos), Cad pietre în fântâna seacă (Szilágyi István) şi Promenadă femei şi ţapi şi Vă binecuvântez cu gloanţe (Szávai Géza). Împreună cu Nae Antonescu, un cărturar de factura sa, cu destin asemănător, a îngrijit apariţia unei ediţii de traduceri din Ady Endre, Sânge şi aur.
După ce în 2001 debutase „aproape postum” cu volumul de poezii Logosclipuri, în 2003 publică volumul de poezii religioase Jugul cel blând.
După 1989, începe o altă etapă a vieţii, şi pentru Corneliu Balla. În zilele Revoluţiei avusese şi el hotărârea de a merge la Bucureşti. Perioada imediată evenimentelor din decembrie 1989 l-a dezamăgit, dar nu a dezarmat. Convins că democraţia are nevoie de formaţiuni politice puternice, anticomuniste, capabil fiind pentru „risipa de sine”, şi-a sacrificat mult timp pentru organizaţia liberală sătmăreană. „Schimbarea” din anul 1996 lui i-a adus doar dezgust. Era de acum conştient că mediul politic nu va produce o deşteptare naţională. Rămâneau doar pilonii numiţi Biserică (a iubit atât de mult Biserica Greco-Catolică, la umbra căreia s-a format el şi atâtea generaţii de intelectuali români ardeleni, căreia i-a dedicat un demers publicistic intitulat „Credinţa”) şi Şcoală, sprijinite amândouă pe o cultură autentică. 
Toamna anului 1999 se dorea una a marilor speranţe: împreună cu bunul său prieten Neţa Iercoşan, se hotărâseră să revină la catedră. Timpul nu a avut însă răbdare cu regretatul nostru arheolog şi om de omenie. Sfârşit de durere, nu a avut puterea de a trece peste această prea grabnică plecare a mai tânărului său prieten; visul revenirii la catedră s-a frânt pentru amândoi, deşi în chipuri diferite. 
Silueta lui respectabilă şi respectuoasă parcă o mai zărim şi astăzi pe străzile bătrânului Carei. Lipseşte Cetăţii, lipseşte Sătmarului, căci tabletele sale din „Informaţia zilei” erau citite în tot judeţul. Eu personal îl evoc şi îl invoc adeseori. L-am apreciat şi în timpul vieţii, însă abia după acea zi de Sânziene a anului 2006 am conştientizat cu adevărat valoarea sa. Acele cuvinte dintr-o ultimă poezie a lui Octavian Goga se potrivesc şi vieţii lui Corneliu Balla:

„Nu câte-au fost îmi vin în minte

Ci câte-ar fi putut să fie”.

Truda sa în folosul comunităţii nu a rămas nerăsplătită. Evocările de care a avut parte la Carei în anii de după înveşnicire, cartea care a apărut postum şi îndeosebi placa memorială care marchează blocul în care a trăit şi locul în care a creat demonstrează că aceasta este menirea unui adevărat om de cultură: să se pună în slujba neamului său, recunoştinţa venind, mai devreme sau mai târziu, uneori în chip nevăzut.

Nu am nicio îndoială că viitorul va însemna şi mai ampla recunoaştere a personalităţii sale. Am şi spus de altfel că visez că în faţa blocului se va ridica într-o zi maiestuos un bust care să amintească trecătorilor careieni că acolo a trăit, a suferit, a iubit, s-a făcut adeseori luntre şi punte! pentru luminarea celor din jur, dascălul, Omul Corneliu Balla.

De la dânsul am învăţat cât trebuie preţuite „cele ce se văd” şi cât „cele ce nu se văd”. Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a oferit privilegiul de a fi câţiva ani familiarul unui om de legendă.

 Dr. Viorel Câmpean, Biblioteca Județeană Satu Mare

N.R.

Mai multe despre eveniment la adresa:  https://www.facebook.com/culturacarei?fref=ts