Taifasuri culturale

Aproape patru decenii păstrător și apărător al folclorului codrenesc

       

     În călătoria sa pământeană, omul lasă mai mult sau mai puțin o amprentă asupra celor din jur. Sunt, însă oameni ce, prin muncă și totală dedicare, reușesc să se identifice cu locul și comunitatea din care fac parte. Un asemenea om este profesorul Dumitru Iederean, iar dovadă stau zecile de generații care, dintre care mulți au îmbrățișat o carieră muzicală, au învățat că disciplina studierii unui instrument greu precum este vioara le este calea ce le netezește traiectoria profesională. Ca semn al prețuirii pentru activitatea sa, în anul 2010 i-a fost acordat titlul Pro Urbe al municipiului Carei. Dumnealui a avut amabilitatea să ne ofere un interviu. 

     Rep: - De unde veniti dumneavoastră? Ce influență au avut locurile natale în cariera pe care ați urmat-o cu devotament și sacrificiu?

     D.I.: - M-am născut în localitatea Stâna jud. Satu Mare. De mic copil aveam o voce bună și un auz muzical deosebit de fin și rafinat, lucru care s-a concretizat mai târziu. În clasa a V-a am obținut  ca solist vocal locul I în tabăra de la Săliște Sibiu, iar în clasa a VII-a am obținut același loc I ca solist de muzică ușoară, mai întâi la faza pe școală apoi la cea pe municipiul Satu Mare, devansând mulți soliști care în timp au devenit nume sonore ale muzicii sătmărene. Vioara am îndrăgit-o din copilărie. Pe când eram în clasa a V-a, la școala din Păulean, fiind invitat împreună cu familia la o nuntă în Ardud, unul dintre primașii din orchestra ce cânta la eveniment mi-a dat, spre mirarea mea, o vioară în mână. A fost pentru prima oară când am ținut o vioară adevărată în mână și, probabil, de aici mi s-a tras, instrumentul amintit călăuzindu-mă pe tot parcursul vieții.

    Rep: - Unde v-ați format ca muzician pe tărâmul folcloric?

     D.I.: - Am urmat cursurile gimnaziale la Păulean, com. Doba clasele V-VI respectiv Satu Mare la Scoala generala nr.1 actualmente Grigore Moisil, iar cele liceale la Liceul Pedagogic Satu Mare (primul an) apoi la Liceul Pedagogic Carei, secția învățători. În paralel am urmat cursurile Școlii Populare de Arta din Satu Mare la secția taraf-vioară. Mi-am desăvârșit studiile cu Facultatea de muzică, secția pedagogie muzicală a universității Spiru-Haret București, fiind licentiat cu media 10. Ca liceean, elev la Liceul Pedagogic Carei, secția învățători, compuneam melodii, făceam prelucrări corale. La un moment dat conduceam corul de fete al școlii, solicitat fiind de profesoara mea de atunci, doamna Elena Bokor Bogati. În anii IV și V am ajuns să fiu „vioara prima”, ceea ce însemna să conduc taraful liceului. În paralel frecventam și repetițiile la Castel unde funcționau la acea vreme Casa Pionierilor și Casa de Cultură. Îmi amintesc că o dată pe săptămână mergeam la Satu Mare și luam ore de vioară cu violonistul Ștefan Biro, solist și concertmaestru al Filarmonicii de atunci. Tot în această perioadă am participat la concursuri și festivaluri interjudețene și naționale. 

     Rep: - Câteva cuvinte despre traiectoria profesională până ați ajuns la Carei. Care a fost contextul în care v-ați stabilit la Carei?

         D.I. – În urma examenului de Bacalaureat, în 1976 am fost repartizat ca învățător la Școala generală din Lechința, com. Călinești Oaș. După satisfacerea stagiului militar obligatoriu am fost detașat la Casa Pionierilor Carei, actualul Club al Copiilor, ca și conducător al activităților cercului de vioară – taraf. Paralel am desfășurat o activitate similară timp de 15 ani și în cadrul Casei de Cultură din localitate, în calitate de colaborator, putându-mă astfel mândri că în acest timp am fost  solist / vioara și dirijor al muzicanților țigani cu care a copilărit maestrul Ștefan Ruha la Carei. Deci, din 1978 până în prezent funcționez neîntrerupt la Clubul Copiilor din Carei, actualmente sunt profesor titular pe catedra de vioară – taraf, instrumente tradiționale.

        Rep: - Spuneți-ne în câteva cuvinte ce ați reușit să realizați la Casa Pionierilor și mai apoi la Clubul Copiilor? Deși știu că sunt foarte multe, enumerați-ne cele mai importante dintre ele. 

        D.I.: – La scurt timp după ce am venit la Carei, am înființat primul taraf tradițional devenit mai apoi „Iedera”, nume pe care l-a primit de la regretatul profesor Deak Endre, ce a fost o perioadă bracist în formație. Au urmat numeroase spectacole, concursuri, festivaluri, înregistrări radio și tv, turnee efectuate în țară, în Franța, la Paris, Lyon, Poithiers, Vivonne, Republica Moldova - la Chișinău, Elveția – la Geneva, Zürich, Versoix, la Conservatorul din Vevey ( unde am aflat că și-a continuat studiile Constantin Brăiloiu), La Bruxelles și Ostende în Belgia, Stockholm și Falun-Suedia, Amsterdam, în Coreea de Sud la Seul etc. Participările la diferite concursuri și festivaluri atât în țară, cât și peste hotare au adus în decursul anilor premii prestigioase, diplome, medalii și disticții oferite formației, dar și mie, în calitate de mentor. În perioada anilor `80-`90, reunind taraful de copii de la fosta Casă a pionierilor cu cel de adulți de la Casa de Cultură din localitate am realizat la acea vreme una dintre cele mai puternice orchestre populare pe generații (orchestră de amatori) din țară. În paralel, mă preocupa și organologia populară, în sensul de a-mi confecționa singur pentru formațiile mele, instrumente populare din familia viorii, de tipul contrelor și gordunii, după modelele originale încă existente în zona Codrului.

Nu am neglijat nici latura componistică, astfel am compus muzică pentru copii, cântece pe versuri eminesciene, studii tehnice și exerciții de tehnica viorii și arcușului. Am scris partituri – aranjamente orchestrale folclorice și nu numai. Am reușit o serie de înregistrări, discuri LP, CD-uri, casete cu muzică tradițională, acompaniindu-i pe Nicolae Mureșan, Ana Holdiș Pop, Silvia Tămășan, Radu Ciordaș, care au înregistrat CD-uri acompaniați de „Iedera”. Am contribuit la realizarea de către profesorul universitar Tiberiu Alexandru, prin casa de discuri Electrecord din București, a discului LP document „Armonii Transilvane”. Am realizat filmări despre construcția manufacturală a braciului pentru Muzeul Omului din Paris si Muzeul Civilizatiilor Europene si Mediteraniene, filmări realizate de etnomuzicologii Speranța Rădulescu, Bernard Lortat Jacob și Jacques Bouet. Apoi alte și alte  înregistrări sau filmari document, cu regizorul Nicolae Mărgineanu. Din 2006 colaborez cu cercetătorii Institutului de Etnografie și Folclor „ Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, fiind implicat în proiectul „Crearea resurselor culturale și digitale complexe privind tradiția românească a prelucrării lemnului în context european” – Redilemn 2005 – 2008 din programul de cercetare – dezvoltare „Cercetare de excelență” în calitate de constructor de instrumente populare tradiționale din familia viorii pentru realizarea modulului „Instrumente muzicale populare”.

Dumitru Iederan în sala de repetiții alături de elevii de Clubul elevilor

           Rep.: - Știu că nu întotdeauna au fost ușoare lucrurile, cum ați reușit să treceți peste piedicile care au apărut în diferite momente ale carierei?

            D. I.: – Întotdeauna am știut că sunt oameni cunoscători ai fenomenului artistic, cunoscători într-o oarecare măsură, necunoscători, pasivi sau blazați. M-am ferit întodeauna de snobism pentru că am considerat că din necunoscători poți face cunoscători ai fenomenului artistic. Una din prioritățile mele în munca cu copiii a fost aceea de a oferi modele, alternative genuine viabile, și cred că în sfera folclorului muzical județean și național, în bună parte am reușit. Descoperirea, dezvoltarea în timp a pasiunilor și preocuparea pentru folclor a elevilor, scoaterea lor din anonimat și insignifianță, afirmarea acestor copii prin apariții TV pe posturile de radio, prin înregistrări audio-video, concursuri, festivaluri folclorice județene, interjudețene, naționale și internaționale la care am participat, îmi dau și mie ca dascăl un plus de energii, de siguranță și satisfacții în munca de zi cu zi pe care o desfășor.

           Rep.: - Vă rog să amintiți câțiva dintre cei mai buni elevi ai dumneavoastră?

             D.I.:  - Am contribuit la formarea artistică a soliștilor vocali Nicolae Mureșan, Ana Holdiș Pop, Silvia Tămășan, Radu Ciordaș, Ghiță Blidar, Lavinia Goste, Georgiana Marina, dar și a violoniștilor Adrian și Vlad Pașca, Dan Daniel, Vasile Chioran, Cătălin Ardelean, Viorel Negrea, Călin Raț, Ionuț Rotar ( care este ca și mine profesor la Clubul Copiilor Tășnad), Sergiu Țineghe (profesor de vioară la Satu Mare), Dănuț Buie și nu în ultimul rând, Horvath Ștefan, unul dintre primii violoniști ai Europei, actualmente concertmaestru la Filarmonica din Basel – Elveția.

           Rep.: - Cu siguranță că în cariera dumneavoastră de pedagog ați avut parte de întâmplări care v-au rămas în memorie. Povestiți-ne una dintre ele.

           D.I.: - Au fost multe, dar am să amintesc două dintre acestea. La un moment dat eram dirijorul orchestrei muzicanți de etnie rromă cu care a copilărit cu maestrul Ștefan Ruha. Toți erau notiști, știau să descifreze partiturile muzicale la prima vedere. Trebuiau să facă repetiții pentru că erau scoși din producție de la locul de muncă ( la acea vreme erau formații în Castel, la Casa Pionerilor și Casa de Cultură). Aveam orchestră pe generații și nu ne stătea nimeni în cale. Am luat de mai multe ori locul I pe țară la concursurile genuistice organizate la acea vreme. Un alt moment memorabil a fost când, la decernarea titlului de Cetățean de Onoare al Careiului pentru maestrul Ștefan Ruha, am cântat la vioară live, împreună cu elevii mei, maestrului care stătea în primul rând al sălii teatrului alături de prof. univ. dr. Rudolf Fatyol, directorul general al Filarmonicii Satu Mare. 

            Rep.: - Cât de importantă a fost și este familia dumneavoastră privită din punctul de vedere al carierei profesionale care v-a impus și sacrificii?
 

            D.I.: - Familia este foarte importantă pentru mine. Soția mi-a fost alături și m-a susținut întotdeauna. E valabil și pentru mine proverbul  ”În spatele unui om de succes se află o femeie puternică”.

            Rep.: - Știu că ați scris cartea „Taraful Codrenesc/Folclor muzical din Țara Codrului”, apărută la editura Risoprint Cluj-Napoca, în anul 2008. Aceasta este o lucrare extrem de bine documentata. Cum ați reușit să culegeți un material atât de bogat?

             D.I.: - Pentru că îmi plăcea nespus, am început să cutreier începând cu vacanțele din liceul pedagogic, să fac culegeri în mai multe localități ale zonei Codrului, Stâna - satul unde m-am născut, Babța, Soconzel, ș.a. unde aveam rude apropiate, atras fiind de fenomenul cultural local al danțului sătesc. Îmi plăceau si admiram muzicanții cu repertoriul lor de atunci pe care-l practicau la danț. Contactul cu muzicanții rurali precum Șerban Izidor, Topan, Flore, Domuța Ioan și alții l-am menținut încă de pe la sfârșitul școlii gimnaziale, astfel că, deși am început și am continuat studiul viorii clasice, nu m-am putut desprinde de muzica tradițională de la țară. În acest volum se concentrează întreaga mea activitate practică, artistică, metodică și științifică pe care am derulat-o de mai bine de trei decenii cu formațiile instrumentale folclorice pe generații din Carei. Un alt aspect îl constituie și activitatea de construcție proprie, manufacturală, a instrumentelor populare tradiționale zonale – din familia viorii, de tipul contrei cu 3 corzi și căluș drept și al gordunii (c-bas mic), parte din modelele lor originale fiind deja dispărute din mai multe zone etnografice transilvănene. Învățându-i pe copii să construiască asemenea instrumente, iar apoi să cânte cu ele, am urmărit permanent ca reprezentările asimilate să fie însoțite de puternice trăiri emoționale, iar educației muzicale și estetice în rândul elevilor le-am acordat priorități esențiale mai ales prin redescoperirea și reconstituirea tarafului codrenesc de odinioară. Aceasta poate și din dorința de a face o cât mai bună informare în rândul acelora care doreau să cunoască cât mai temeinic specificul muzical instrumental zonal și de a-i convinge pe aceștia să iubească instrumentele muzicale tradiționale codrenești în pofida substituirii lor cu altele improvizate ce au apărut  sau apar mereu pe piață. De fiecare dată, prezentarea fenomenelor este îmbinată cu ilustrarea lor.

          Rep.: - Ce înseamnă Careiul și careienii pentru dumneavoastră?

          D.I.: - Timp de aproape patru decenii, zilnic, pe perioada anilor școlari și în vacanțe, s-au văzut și încă se pot vedea pe străzile orașului Carei mulțime de copii, grupuri mai mari sau mai mici, de ciclul gimnazial sau liceal, în du-te – vino cu instrumentul în mână, vioara, fluierele, braciul, de acasă sau de la școală spre Clubul Copiilor, ori de la Club spre casă. Acest lucru spune ceva, iar relevanța lui n-am dorit și nici nu doresc să o scot dinadins în evidență doar de dragul laudei. Este, cred un lucru veridic, o poate spune multă lume, iar aici nu poate fi vorba decât de rodnicia unei pasiuni și pregătiri profesionale statornicite în timp. Totdeauna am căutat să descopăr și să cooptez la cerc copii pe care i-am testat pe baza unor anumite afinități selective: auz muzical, voce, simț melodic, simț ritmic, dezvoltându-le între timp aceste abilități pe măsura trecerii lor de la grupele de începători spre cele de avansați, iar mai apoi chiar spre performanță. Am vreo cinci funcții directoriale refuzate, pentru care nu am nici un regret, pentru a avea libertatea deplină de a lucra cu copiii careieni și a-i alfabetiza muzical. Dacă ar fi să iau totul de la început, mi-aș construi activitatea tot pe același eșafodaj.

Spectacol folcloric

         Rep.: - Spuneți-ne câteva dintre planurile dumneavoastră de viitor.

         D.I.: - De aproape patruzeci de ani cânt live cu copiii fără a folosi muzică copiată de pe internet. Ba, mai mult, la toate înregistrările discografice pe care le-am făcut am folosit în mod primordial instrumentele tradiționale pe care mi le-am manufacturat singur. Îmi doresc să continui munca pe care am desfășurat-o până acum.

Decernarea titlului Pro Urbe al municipiului Carei

        Rep.: - Un gând pentru cititorii noștri?

        D.I.: - Să fie la fel de veridici în aprecierea valorilor.


       
bibl. Nicoleta Latiș

The Show must go on.....

Aceasta este o poveste. Povestea unui spirit liber, prof. Karácsonyi Péter, care în joaca lui prin Univers a adăstat o clipă pe Terra. Și, din atâtea locuri frumoase unde se putea opri, a ales Careiul. Sau, mai degrabă, Careiul l-a ales pe el.

  În joaca lui frumoasă a creat un alt spirit. Un spirit ce, iată, trece bariera timpului pentru a dărui frumosul fiecărei generații care l-a simțit.

Spiritul Castelanii, pe care entuziasmul tânărului Karácsonyi l-a creat din nimic, a făcut ca micuțul nostru orășel să fie mai bogat decât l-ar fi putut face toți bogații lumii, dacă s-ar fi mutat aici printr-o minune. Emoții, sacrificiu, talent șlefuit și tot ce a făcut ca numele acestui micuț orășel, ale cărui semnificații istorice rămân de multe ori uitate în manuale, să fie pe buzele tuturor celor care iubeau și iubesc muzica.

Succesul pe care l-a avut de-a lungul timpului formația Castelanii, însoțit de privilegiul de a fi în locuri extraordinare într-o perioadă în care mulți tineri și adulți nu îndrăzneau să viseze la asta, a făcut ca la Carei să se instaleze un brand, chiar dacă la acea dată termenul nu exista.

Și pentru că povestea merge mai departe, pentru că alte generații de tineri se pot bucura de acest spirit frumos, aceasta li se datorează celor care, în ciuda vicisitudinilor, nu au renunțat. Au crezut în acest vis frumos și au luptat de multe ori cu morile de vânt pentru ca el să nu dispară, să nu se piardă.

Ca părinte de Castelan, nu pot să nu mulțumesc celui care zi de zi dăruiește din spiritul pe care l-a moștenit de la prof. Karácsonyi celor care trec pragul cercului său de muzică ușoară sperând ca într-o zi să fie parte din această poveste frumoasă, prof. Szücs József. O poveste care deși nu are prinți, prințese sau Ilene Cosânzene și zmei, are tot atâta farmec, sau poate chiar mai mult, fiind adevărată. În vremuri în care tehnologia este o gaură neagră în care timpul copiilor noștri dispare subit, formațiile de muzică ușoară ale Castelanilor le oferă o variantă ideală de petrecere a timpului liber. 

Nu știu câți dintre ei vor face carieră muzicală, ceea ce știu sigur este că vor fi adulți mai responsabili și mai frumoși în suflet, că muzica le educă nu numai simțul estetic, ci și tot ceea ce ține de evoluția lor ca adulți. Spiritul Castelanilor asta a însemnat, înseamnă și va însemna mereu: o scară de valori justă, așezată pe criterii clare, pe notele unui portativ din sufletele celor pe care i-a cuprins. Este mijlocul prin care visele copilăriei devin aripi ce vor zbura peste pragul maturității.

                                                                                                  bibl. Nicoleta Latiș

Fotografii:  Megyeri Tamás

P. S. 
Emoțiile transpuse în cuvinte ale noilor „Castelani”, alături de profesorul lor Szücs József, demn urmaș al Profesorului, au făcut ca la aniversarea a 75 de ani de la nașterea lui Péter Karácsonyi să vedem tezaurul unei moșteniri neprețuite:

           „Pentru mine, viața de castelan a început în anul 2009 când, la vârsta de 9 ani, am pășit sfioasă în studioul domnului profesor Szücs József. Am cunoscut aici oameni cu țeluri mari, oameni înțelepți, profesioniști care m-au învățat în adevăratul sens al cuvântului ce este muzica. Muzica nu înseamnă câteva note sărace pe portative. Ea trebuie simțită. Ea spune o poveste care trebuie transmisă publicului.

              Domnul profesor ne-a povestit de multe ori câtă greutate și istorie are termenul de „castelan” și câtă responsabilitate îți atribuie apartenența la acest grup. Castelanii nu au fost o simplă formație, ai încă dăinuie în sufletele noastre și acest lucru îl poți citi în ochii domnului profesor privindu-ne și asemănându-ne cu ei, amintindu-și cu drag de acele vremuri. Tot ceea ce știu este că, în lume, oriunde m-aș afla și oricât de departe aș fi, nu o să pot uita vreodată de fenomenul castelanii, nu o să pot uita de repetițiile târzii, de prietenii de aici, de domnul profesor. Nu o să uit de emoțiile dinaintea fiecărui spectacol și de cât de bine mă simt pe scenă și, cel mai important lucru, nu o săuit că sunt CASTELAN. Acest lucru o să-l afirm mereu cu mândrie și onoare!”  - Tania Gabor, clasa a IX-a

            „A mai nap nagyon különleges számunkra. Ezen a napon ünnepeljük Karácsonyi Péter 75. Születésnapját. Lehet, páran azt kérdezik, miért ilyen különleges ez az ember, miért ünnepeljük ekkora örömmel a születésnapját.

            Számunkra, Kastélylakóknak ez egyértelmü. Karácsonyi Péter volt az az ember aki megalapitotta a Kastélylakók zenekart, ő volt az első nagykárolyi zenész aki a fiatal tehetségeket elinditotta a zene útján. Nélküle most ez az egész nem is létezne. Sajnos én nem ismerhettem meg személyesen a tanárurat, de neki köszönhetem azt, hogy most egy ilyen csodálatos társaság tagja lehetek. Sok fiatal számára ez a zenekar az élete egy részét jelenti. Igy vagyok ezzel én is, ez a csapat olyan dolgokat ad nekem amit semmi más nem tud, új embereket, új  szenvedélyt, a zenélés örömét. A Kastélylakók zenekar ötven éve alakult  meg és még sokáig egy ilyen remek mozgalom marad. Hatalmas büszkeséggel tőlt el minket, hogy ekkora sikereket értek el elődeink, és ennek fényében mi is igyekszünk megtartani e szokást, e mozgalmat, hogy Nagykároly örökké a zene városa maradhasson.

            Nekünk kell ezt az örökséget folytatni amit a tanárúr ránk hagyott, nekünk kell a munkáját megbecsülnünk, és neki kell megköszönnünk, hogy létrehozta ezt a zenekart.” - Somogyi Henrietta, VIII. osztályos tanuló

               „Activez în cadrul formației Castelanii de la vârsta de 6 ani. Astăzi este o zi de sărbătoare în muzica careiană. Îi celebrăm memoria lui Péter Karácsonyi prin muzica sa și prin întreaga comoară lăsată în urma sa. A fost fondatorul formației Castelanii, una dintre figurile emblematice ale culturii careiene, cel care a educat și format mai multe generații de elevi.

Pentru mine este o onoare să activez în domeniul muzicii ușoare în cadrul formației Castelanii pentru că ei reprezintă ani de istorie, de tradiție și de valoare.

               Pentru noi, acum, cel mai important lucru este ca noi să nu uităm și să facem în așa fel încât nici generațiile viitoare să nu uite de cel care a fost și care va rămâne veșnic în memoria tuturor: domnul Péter Karácsonyi.”  – Adina Deac, cls. a VIII-a

               „Astăzi profesorul Karácsonyi Péter ar fi împlinit 75 ani. Grație lui, talente noi au fost descoperite și duse la nivelul în care au fost recunoscute atât pe plan național, cât și internațional. Astăzi sunt mândră să fac parte din acest șir de generații care continuă să ducă tradiția mai departe. Domnul profesor Péter Karácsonyi ne-a dat aripi de zbor, iar acum zburăm prin necunoscut spre cunoaștere. Necunoscându-l personal nu pot spune multe despre el, dar știu cu siguranță că a fost un minunat.

              Cred că muzica e mai mult decât o artă, iar atunci când nu mai există cuvinte, muzica vorbește pentru mine. Muzica transmite o poveste, iar fiecare dintre noi este o poveste ce trebuie să fie ascultată. Trupa Castelanii îmi este ca și o familie, iar să cânți într-o trupă înseamnă să respecți muzica, oamenii din jur, spectatorii.” – Niculina Pop, clasa a VIII-a

            „Ez egy különleges nap, mint tudják ez Karácsonyi Péter születésnapja, de ha esetleg akad itt olyan ember, gyerek vagy akár szülő aki nem ismeri, és nem hallott róla az ma tudomást szerezhet arról ki is volt ő, milyen embert rejt ez a név hogy Karácsonyi Péter. Sajnos ő ma már nem lehet köztünk csak lélekben és persze a szivünkben. Igazából magam sem ismertem, de sokat tett a Kastélylakók zenekarért és persze azért, hogy minden egyes gyerek, tini vagy akár felnőtt ember aki szeretne zenekarban énekelni, vagy könnyüzenélni, lehetősége legyen rá. Mint ahogy látjék a tőbbiek és én is azért vagyunk itt, mert szeretünk énekelni és ha ő nem tett volna ezért a névért akkor mi most nem állnánk itt és senki sem tudna rólunk és a többi Kastélylakóról sem.Ő megpróbálta sok helyre eljuttatni ezt a nevet, hogy mindenki ismerje és tudja, hogy Nagykárolyban létezik egy Kastélylakó zenekar. Sajnálom, hogy nem ismerhettem, sok jót hallittam róla és hálás vagyok neki, hogy megalapitotta a Kastélylakó zenekart és ez által most én is kastélylakó lehetek.” - Csőkör Tamara

             „Astăzi este o zi specială pentru toți cei care poartă numele de CASTELANII. Astăzi se împlinesc 75 de ani de la nașterea profesorului Karácsonyi Péter , întemeietorul formației Castelanii. Deși nu l-am cunoscut personal , îl consider un erou. Un erou pentru simplul fapt că  acreat un univers în muzică, a creat o familie a cărei membră sunt și eu.  Trebuie să îi fiu recunoscătoare deoarece dacă el nu ar fi dat dovadă de curaj și tărie de caracter pentru a da viață acestei lumi, eu nu aș fi putut să-mi găsesc locul aici. El continuă să trăiască prin moștenirea pe care ne-a lăsat-o. A dat viață unui copil unui copil, iar noi, împreună, trebuie să-l creștem și să-l educăm. Să fim mândri că purtăm numele de Castelani și să-i mulțumim neîncetat pentru frumoasa tradiție ce ne-a lăsat-o.” Larisa Latiș, clasa a X-a

               „Încep prin a spune cât de onorată mă simt să fac parte din formația Castelanii. Pentru mine, a face parte din această comunitate nu înseamnă doar șansa de a învăța să stăpânesc tehnicile de interpretare muzicală, ci reprezintă și locul unde am legat prietenii. Pot să afirm că petrecem mult timp împreună, astfel încât am ajuns să fim ca o mică familie. Pentru noi  muzica este un stil de viață, un loc de refugiu unde scăpăm de toate problemele cotidiene. Această experiență ne îmbogățește cu amintiri pe care sunt sigură că le vom ține minte o viață întreagă.

Pentru noi este o foarte mare bucurie când reușim să încântăm publicul prin cântările noastre. Astfel încercăm să transmitem tuturor o mică parte din ceea ce înseamnă astăzi pentru noi să faci parte din această formație, să trăiești și astăzi fenomenul Castelanii.

De-a lungul anilor multe generații au reușit să mențină viu acest fenomen, care s-a născut datorită profesorului Karácsonyi Péter, cel care ne-a lăsat privilegiul de a moșteni ceea ce pe vrea lui s-a clădit.

               Pe această cale doresc să îi mulțumesc profesorului Szücs József pentru răbdarea, profesionalismul și implicarea cu care ne ajută să ducem mai departe această moștenire și renumele formației Castelanii.” – Patricia Borbely, clasa a X-a