Din nou acasă

              

Artista Monica Mocianu a revenit cu o expoziție pe meleagurile natale. De data aceasta încărcătura emoțională este dublă, fiind întregită de expoziția „In memoriam” a tatălui său, Valeriu Mocianu.

               Vernisajul expoziției a avut loc în sala de expoziții a Castelului Karolyi într-o duminică mângâiată de un soare blând apărut după câteva zile capricioase de vară. Un ghem de emoții ce le stăpâneam cu greu m-au încercat când am intrat în expoziție. Totul până ce artista a început să vorbească despre familie, Carei, întâmplări mai vechi sau mai noi din viața și cariera sa. Personalitatea caldă, dar plină de forță interioară, te învăluia treptat, iar abordarea reporterului pentru interviu a venit firesc.  Dialogul a curs ca între două vechi prietene ce se regăsesc după ce o vreme au stat departe una de cealaltă, artista fiind o fire tonică, la fel ca peisajele și florile din tablourile sale.  Am descoperit o pictoriță a cărei operă se dezvăluie privitorului cu sinceritate, cu un prim nivel al mesajului accesibil. Profunzimea tușei sale ți se dezvălui abia după un studiu atent cu ochiul sufletului deschis spre mesajul transmis de fiecare tablou în parte.

               

                Ce sentimente vă încercă revenind cu o expoziție acasă?

               

                O mare bucurie, emoție față de străbuni și locurile natale, deși am fost în multe locuri, revin cu mare plăcere acasă.

                Ce a însemnat pentru dumneavoastră să creșteți cu un artist în casă?

                O famile frumoasă, cu mult temperament, un sentiment că aparțin acestor locuri.

                De unde vă vine inspirația?

                Din realitate, mediul înconjurător, ador natura și oamenii frumoși. Așa pot să-mi exprim sentimentele.

                Ce înseamnă pentru dumneavoastră să expuneți „in memoriam” alături de tatăl dumneavoastră ?

                Mă încercă o mare liniște, o împlinire, un sentiment ce nu poate fi exprimat în cuvinte.

                Ați putea să ne dezvăluiți câteva dintre proiectele dumneavoastră de viitor ?

                Am gata o expoziție, „Lucrările marine”, pe care am amânat-o pentru expoziția de la Carei cu tata. Mă bucur că aceasta s-a realizat concomitent cu Festivalul șvabilor din Carei, eu având o străbunică șvăboaică, Veronka Müller, de aceea am și început cu salutul în trei limbi română, maghiară și germană.

                Ce înseamnă orașul Carei pentru dumneavoastră ?

                Ceva tare drag. E ceva abstract drag ce cuprinde ultimul fir de iarbă. Mă dor casele părăsite și mă bucură casele frumoase. Am prins vremurile când era doar un târg, cu căruțe și piatră cubică pe străzi. Acum este un oraș în toată puterea cuvântului cu dorința de a evolua.

                Vă rog să transmiteți un gând pentru cititorii noștri.

                Să deschidă mai des o carte, să treacă mai des porțile muzeelor, să-și hrănească mai des spiritul, care, alături de sănătate, este foarte important.

ARC PESTE TIMP

              Profesorul Szücs József, instructor la cercul de muzică ușoară al Centrului Cultural Carei

               

          În 23 mai 2015, sala Deák Endre a Centrului Cultural Carei a fost gazda finalei concursului de muzică ușoară „Star select”, ediția a VII-a. Aici l-am întâlnit pe prof. Szücs József într-un du-te-vino al ultimelor detalii organizatorice. La finalul concursului, după ce emoțiile s-au mai așezat, a avut amabilitatea să ne acorde un interviu.

prof. Szücs József alături de finaliștii concursului „Star Select”

          Când te-ai întâlnit cu muzica?

    Aveam 7 ani când mama m-a dus la repetiția Castelanilor și m-a prezentat profesorului Karácsonyi.  Îmi amintesc cât eram de surprins și de speriat, dar și cum instrumentele m-au fascinat din prima clipă. După un timp totul a devenit un fel de pasiune, iar mai târziu, din ce în ce mai mult, până când fiecare trăire, fiecare sentiment s-a transformat în muzică.

           Ce au însemnat Castelanii pentru tine?

   Castelanii înseamnă foarte mult pentru mine. La început a fost copilăria mea, una deosebită cum mulți nu au putut avea, apoi bagajul meu plin de amintiri și de experiențe minunate cu care am pornit la drum, iar acum e viața mea.

           

              De când conduci cercul de muzică ușoară al Centrului Cultural ?

           

    Conduc cercul de muzică ușoară al Centrului Cultural din anul 2003.

           

                Cu câți copii ai început și câți sunt astăzi membri ai cercului?

     În anul amintit am preluat de la Puiu Bărnuțiu jr. singura formație care a activat la Centrul Cultural. Atunci erau cinci tineri, dar să nu uităm că Puiu a început totul de la zero fără să fi fost aceasta sarcina lui. Azi secția de muzică ușoară are peste 80 de elevi, dar au fost și perioade când numărul lor a trecut de 100.

        Te rog să amintești câteva nume ale celor care au frecventat cercul de muzică ușoară și care au reușit să ducă departe numele formației Castelanii care i-a consacrat. 

          Dintre cei care au crescut muzical la Castelanii îi pot aminti pe Szüz Pop Alexandru în 2011, cu formația Hotel FM a reprezentat România la Festivalul Eurovision din Düsseldorf. Azi este implicat în mai multe proiecte. Csobot Adél în mai 2012, locul III la faza finală a concursului Mediabefutó din Târgu Mureș, iar în luna decembrie a aceluiași an, a obținul locul III la concursul X Faktor din Budapesta. Azi are o carieră artistică solidă în țara vecină. Vig Zsolt este toboșarul formației clujene Katapult din anul 2008. Marius Georgescu (tobe) este membru al formației clujene Yesterdays din anul 2013. Alin Ilieș în perioada 2009 - 2011 a fost chitaristul formației Semnal M, și al artistei Nicola, iar azi își continuă cariera muzicală în formația bucureșteană FreeStay. Sergiu Ilieș (clape) a fost, de asemenea, membru al formației Semnal M în perioada 2009 – 2011. Raluca Bilațiu este solista fotmației Yesterdays (Cluj Napoca) din anul 2012.

 Pe scenă alături de foști și actuali elevi la aniversarea a 10 ani de activitate profesională

                 De la ce a pornit concursul „Star Select” ?

       Concursul „Star Select”, la fel ca majoritatea evenimentelor culturale din orașul Carei, au pornit de la ideea d-lui director Bogdan Georgescu. A fost și o ediție „zero” foarte reușită prin anii 96-97, deci cu mult înainte să fi preluat eu cercul de muzică ușoară.

                        Cum ați reușit să ajungeți la ediția a VII-a?

         Acest concurs are un rol foarte important. Este singura alternativă pentru tinerii talentați din Carei și din împrejurimile acestuia care, altfel, nu ar avea șansa să-și facă cunoscut talentul. Și astfel de tineri apar la fiecare ediție. Este și calea prin care aceștia pot deveni membri ai secției de muzică ușoară unde au șansa să învețe tainele cântului, asigurând astfel și continuitatea. Mai este și un mediu motivant în care îsi pot măsura forțele, deci este necesar să continuăm.

                         Ce înseamnă pentru tine un profesor bun?

          Eu cred că un profesor bun are nevoie de o multitudine de aptitudini. Unele depind de educație, altele pot fi dobândite, dar cred, de asemenea, că toate sunt condiționate de calități înnăscute. Cunoașterea aprofundată a unor discipline este indispensabilă, dar nu garantează nimic. Fără inteligență emoțională, maturitate spirituală, profesorul „bun” rămâne doar un mit. Iar dezvoltarea permanentă a acestor aptitudini este o altă condiție decisivă.

                        Ce înseamnă pentru tine un elev bun?

         În opinia mea elevii buni sunt cei „diferiți”. Cei curioși și destul de curajoși să calce pe cărări neumblate. Ei sunt cei pe care – cred eu – avem tendința, greșită de altfel, să îi etichetăm. Cei mofturoși, care nu se mulțumesc cu ce le spui și nici cu ce le dai. Ei mai caută. Desigur, cu aceștia e mai greu de lucrat, nu prea îi poți controla și s-ar părea că niciodată nu fac „ce trebuie” și „așa cum trebuie”. Într-o bună zi observi că își desfac aripile, se avântă, te uimesc și înțelegi că fac doar lucrurile în felul lor de a fi: diferit.

                          Spune-ne câteva dintre despre proiectele de viitor.

           Doresc să consolidez cât mai bine ceea ce am reconstruit după modelul stabilit încă de profesorul Karácsonyi Péter, cel fără de care azi nu ar exista nimic din tot ceea ce a ajuns să însemne Castelanii: istorie, tradiție, valoare. După peste două decenii, există din nou structurara Castelanilor pe categorii de vârstă: Castelanii Pitici, Castelanii Mici, Castelanii Juniori și câteva formații satelit – Simple Life, Castelanii Mid. Această structură garantează continuitatea, asigurând astfel perpetuarea tradiției Castelanilor. Mai există un proiect în derulare, reînființarea formației de fete Castelanele, a cărei componență a fost deja stabilită și care va debuta, cel mai probabil în cadrul Festivalului Augustfest. Un alt proiect este realizarea unor înregistrări audio-video care să prezinte cei mai remarcabili elevi ai secției de muzică ușoară din ultimi 12 ani. Se mai numără printre proiecte reorganizarea anuală a Festivalului Internațional de Creație și Interpretare Castelanii și al evenimentului „Big Drum Day - Ziua Toboșarilor”, dar cu caracter de Festival-Concurs cu acoperire națională.

            Desigur, cel mai important obiectiv rămâne pregătirea Castelanilor, ca aceștia să poată fi competitivi la nivel național, și de ce nu, chiar internațional.

             Ce înseamnă Careiul pentru tine și ce le transmiți careienilor? 

            Am umblat cam peste tot în țară și am petrecut destul timp în alte opt state europene să văd multe locuri deosebite, dar oricum ar fie ele, nimic nu se compară cu sentimentul care mă cuprinde atunci când mă întorc aici. Unii spun că orașul Carei e mic, e sufocant, e provincial și poate au dreptate, dar pe mine mă leagă totul de acest oraș și e singurul loc din lume unde sunt acasă. Sper să fie mai mulți cei care simt la fel ca mine. Oricum, le transmit tuturor careienilor să fie mândri de acest loc, pentru că în multe privințe întrece orașe mult mai mari, și toate acestea datorită celor care s-au mulțumit cu puținul pe care-l poate oferi și i-au dăruit cât de multe au putut.

Bogdan Georgescu, prof. Karácsonyi Péter, Szücs József

bibl. Nicoleta Latiș

A mi négyszögletű kerekerdőnk

Stílszerűen kezdhetném úgy is, hogy egyszer volt hol nem volt, volt egyszer egy Dömdödöm csoport… Ez a bevezető azonban két okból sem állná meg a helyét. Először is a Dömdödöm csoport igencsak jelen idő, s nem volt ez mindig így. A csapatot alkotó gyerekek nagy részével november óta tevékenykedem együtt, de a Dömdödöm név akkor kezdett velük, velünk összeforrni, amikor Lázár Ervin népszerű meseregénye elkezdett dolgozni bennünk.

Hogy miért pont a Négyszögletű kerek erdő? Nem tudok frappánsabb választ rá, mint amelyet Vacskamati virága ad az egyik színpadra állított jelenetben: „…mert szeretem”. Naiv bájával, szereplőinek szerethető tökéletlenségével nyújt élményt gyerekeknek, felnőtteknek egyaránt.

 Amikor a Dömikkel elkezdtük bontogatni a mondanivalóját ezeknek a történeteknek ez lett az általuk megfogalmazott konklúzió: „Ez az erdő úgy normális, hogy nem normális”. Akkor tudtam, hogy választásom bennük társra talált. A szereposztás véglegesítését is közösen döntöttük el, hogy mindenki a lehető legjobban hozzá illő szereplő bőrébe bújhasson a színpadon, hiszen ha a játszó nem érzi, milyen az ő figurája, a közönséget fosztjuk meg az élménytől.

S mennyire hat egymásra játszó és közönség azt hat alkalommal adatott meg érzékelnünk. Volt úgy, hogy a Dömik feszült pontossággal  igyekeztek mindent a megbeszéltek szerint játszani, volt hogy gyermekkacagástól felpörgetve elevenedtek meg  történetek, s volt úgy is, hogy hosszú úttól fáradt lassúságban induló történet megható csendességben ért véget.

Előadásunkat Nyírbátortól, Halmin keresztül Kovásznáig megutaztatni is nagy élmény volt, hisz sokat tanultunk vendéglátóinktól, törődést, értő figyelmet, szakmaiságot. Nagykárolyban pedig abban a szeretetteljes figyelemben volt részünk háromszor is, mely tapinthatóvá teszi az itthon érzését.  A Négyszögletű kerekerdő okán együtt töltött idő önmagunkban tett belső utazás is volt egyben, melynek nem a negédes gondnélküli együttlét volt a célja, hanem az önmagunk megismerése az új helyzetek, emberek fényében, s a minőségi idő, amelyet együtt tölthetünk. Az, hogy közben megyei első helyezettek lettünk, s a szakmai zsűrik megítélése szerint ígéretes kis csapat vagyunk hab lett a tortánkon, amelyért mi magunk dolgoztunk meg lelkesen, sok nevetéssel s némi zsörtölődéssel.

A „Négyszögletű kerekerdő meséi” utolsó előadása utáni beszélgetés alkalmával azt mondta valaki nekem közülük, hogy „Köszi Timi, hogy megtaláltad nekünk ezt a mesét!” Én erre azt válaszoltam, hogy igazából ez a mese talált rám. Én azt köszönöm, hogy ők, azaz Bakó Blanka, Bartha Máté, Hauler Hannelore,  Jobbágy Beatrix, László István, Maier Tamara, Majer Blanka, Mester Boglárka, Nagy Dóra, Ónódi Bianca, Ónódi Blanka és Szabó Bence rám találtak.

 Köszönöm a nagyobb csoportom tagjainak is, hogy ha csak  a „céltalan” tréningezés okán ,de velem maradnak. 

Így csordogálunk át a nyárba, újabb darabok reményében, melyek ránk találnak, addig is rádióinterjúval, táborozással, tréningekkel egyengetve az összetalálás útját.

Szolomájer Timi