Taifasuri culturale

Aproape patru decenii păstrător și apărător al folclorului codrenesc

       

     În călătoria sa pământeană, omul lasă mai mult sau mai puțin o amprentă asupra celor din jur. Sunt, însă oameni ce, prin muncă și totală dedicare, reușesc să se identifice cu locul și comunitatea din care fac parte. Un asemenea om este profesorul Dumitru Iederean, iar dovadă stau zecile de generații care, dintre care mulți au îmbrățișat o carieră muzicală, au învățat că disciplina studierii unui instrument greu precum este vioara le este calea ce le netezește traiectoria profesională. Ca semn al prețuirii pentru activitatea sa, în anul 2010 i-a fost acordat titlul Pro Urbe al municipiului Carei. Dumnealui a avut amabilitatea să ne ofere un interviu. 

     Rep: - De unde veniti dumneavoastră? Ce influență au avut locurile natale în cariera pe care ați urmat-o cu devotament și sacrificiu?

     D.I.: - M-am născut în localitatea Stâna jud. Satu Mare. De mic copil aveam o voce bună și un auz muzical deosebit de fin și rafinat, lucru care s-a concretizat mai târziu. În clasa a V-a am obținut  ca solist vocal locul I în tabăra de la Săliște Sibiu, iar în clasa a VII-a am obținut același loc I ca solist de muzică ușoară, mai întâi la faza pe școală apoi la cea pe municipiul Satu Mare, devansând mulți soliști care în timp au devenit nume sonore ale muzicii sătmărene. Vioara am îndrăgit-o din copilărie. Pe când eram în clasa a V-a, la școala din Păulean, fiind invitat împreună cu familia la o nuntă în Ardud, unul dintre primașii din orchestra ce cânta la eveniment mi-a dat, spre mirarea mea, o vioară în mână. A fost pentru prima oară când am ținut o vioară adevărată în mână și, probabil, de aici mi s-a tras, instrumentul amintit călăuzindu-mă pe tot parcursul vieții.

    Rep: - Unde v-ați format ca muzician pe tărâmul folcloric?

     D.I.: - Am urmat cursurile gimnaziale la Păulean, com. Doba clasele V-VI respectiv Satu Mare la Scoala generala nr.1 actualmente Grigore Moisil, iar cele liceale la Liceul Pedagogic Satu Mare (primul an) apoi la Liceul Pedagogic Carei, secția învățători. În paralel am urmat cursurile Școlii Populare de Arta din Satu Mare la secția taraf-vioară. Mi-am desăvârșit studiile cu Facultatea de muzică, secția pedagogie muzicală a universității Spiru-Haret București, fiind licentiat cu media 10. Ca liceean, elev la Liceul Pedagogic Carei, secția învățători, compuneam melodii, făceam prelucrări corale. La un moment dat conduceam corul de fete al școlii, solicitat fiind de profesoara mea de atunci, doamna Elena Bokor Bogati. În anii IV și V am ajuns să fiu „vioara prima”, ceea ce însemna să conduc taraful liceului. În paralel frecventam și repetițiile la Castel unde funcționau la acea vreme Casa Pionierilor și Casa de Cultură. Îmi amintesc că o dată pe săptămână mergeam la Satu Mare și luam ore de vioară cu violonistul Ștefan Biro, solist și concertmaestru al Filarmonicii de atunci. Tot în această perioadă am participat la concursuri și festivaluri interjudețene și naționale. 

     Rep: - Câteva cuvinte despre traiectoria profesională până ați ajuns la Carei. Care a fost contextul în care v-ați stabilit la Carei?

         D.I. – În urma examenului de Bacalaureat, în 1976 am fost repartizat ca învățător la Școala generală din Lechința, com. Călinești Oaș. După satisfacerea stagiului militar obligatoriu am fost detașat la Casa Pionierilor Carei, actualul Club al Copiilor, ca și conducător al activităților cercului de vioară – taraf. Paralel am desfășurat o activitate similară timp de 15 ani și în cadrul Casei de Cultură din localitate, în calitate de colaborator, putându-mă astfel mândri că în acest timp am fost  solist / vioara și dirijor al muzicanților țigani cu care a copilărit maestrul Ștefan Ruha la Carei. Deci, din 1978 până în prezent funcționez neîntrerupt la Clubul Copiilor din Carei, actualmente sunt profesor titular pe catedra de vioară – taraf, instrumente tradiționale.

        Rep: - Spuneți-ne în câteva cuvinte ce ați reușit să realizați la Casa Pionierilor și mai apoi la Clubul Copiilor? Deși știu că sunt foarte multe, enumerați-ne cele mai importante dintre ele. 

        D.I.: – La scurt timp după ce am venit la Carei, am înființat primul taraf tradițional devenit mai apoi „Iedera”, nume pe care l-a primit de la regretatul profesor Deak Endre, ce a fost o perioadă bracist în formație. Au urmat numeroase spectacole, concursuri, festivaluri, înregistrări radio și tv, turnee efectuate în țară, în Franța, la Paris, Lyon, Poithiers, Vivonne, Republica Moldova - la Chișinău, Elveția – la Geneva, Zürich, Versoix, la Conservatorul din Vevey ( unde am aflat că și-a continuat studiile Constantin Brăiloiu), La Bruxelles și Ostende în Belgia, Stockholm și Falun-Suedia, Amsterdam, în Coreea de Sud la Seul etc. Participările la diferite concursuri și festivaluri atât în țară, cât și peste hotare au adus în decursul anilor premii prestigioase, diplome, medalii și disticții oferite formației, dar și mie, în calitate de mentor. În perioada anilor `80-`90, reunind taraful de copii de la fosta Casă a pionierilor cu cel de adulți de la Casa de Cultură din localitate am realizat la acea vreme una dintre cele mai puternice orchestre populare pe generații (orchestră de amatori) din țară. În paralel, mă preocupa și organologia populară, în sensul de a-mi confecționa singur pentru formațiile mele, instrumente populare din familia viorii, de tipul contrelor și gordunii, după modelele originale încă existente în zona Codrului.

Nu am neglijat nici latura componistică, astfel am compus muzică pentru copii, cântece pe versuri eminesciene, studii tehnice și exerciții de tehnica viorii și arcușului. Am scris partituri – aranjamente orchestrale folclorice și nu numai. Am reușit o serie de înregistrări, discuri LP, CD-uri, casete cu muzică tradițională, acompaniindu-i pe Nicolae Mureșan, Ana Holdiș Pop, Silvia Tămășan, Radu Ciordaș, care au înregistrat CD-uri acompaniați de „Iedera”. Am contribuit la realizarea de către profesorul universitar Tiberiu Alexandru, prin casa de discuri Electrecord din București, a discului LP document „Armonii Transilvane”. Am realizat filmări despre construcția manufacturală a braciului pentru Muzeul Omului din Paris si Muzeul Civilizatiilor Europene si Mediteraniene, filmări realizate de etnomuzicologii Speranța Rădulescu, Bernard Lortat Jacob și Jacques Bouet. Apoi alte și alte  înregistrări sau filmari document, cu regizorul Nicolae Mărgineanu. Din 2006 colaborez cu cercetătorii Institutului de Etnografie și Folclor „ Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, fiind implicat în proiectul „Crearea resurselor culturale și digitale complexe privind tradiția românească a prelucrării lemnului în context european” – Redilemn 2005 – 2008 din programul de cercetare – dezvoltare „Cercetare de excelență” în calitate de constructor de instrumente populare tradiționale din familia viorii pentru realizarea modulului „Instrumente muzicale populare”.

Dumitru Iederan în sala de repetiții alături de elevii de Clubul elevilor

           Rep.: - Știu că nu întotdeauna au fost ușoare lucrurile, cum ați reușit să treceți peste piedicile care au apărut în diferite momente ale carierei?

            D. I.: – Întotdeauna am știut că sunt oameni cunoscători ai fenomenului artistic, cunoscători într-o oarecare măsură, necunoscători, pasivi sau blazați. M-am ferit întodeauna de snobism pentru că am considerat că din necunoscători poți face cunoscători ai fenomenului artistic. Una din prioritățile mele în munca cu copiii a fost aceea de a oferi modele, alternative genuine viabile, și cred că în sfera folclorului muzical județean și național, în bună parte am reușit. Descoperirea, dezvoltarea în timp a pasiunilor și preocuparea pentru folclor a elevilor, scoaterea lor din anonimat și insignifianță, afirmarea acestor copii prin apariții TV pe posturile de radio, prin înregistrări audio-video, concursuri, festivaluri folclorice județene, interjudețene, naționale și internaționale la care am participat, îmi dau și mie ca dascăl un plus de energii, de siguranță și satisfacții în munca de zi cu zi pe care o desfășor.

           Rep.: - Vă rog să amintiți câțiva dintre cei mai buni elevi ai dumneavoastră?

             D.I.:  - Am contribuit la formarea artistică a soliștilor vocali Nicolae Mureșan, Ana Holdiș Pop, Silvia Tămășan, Radu Ciordaș, Ghiță Blidar, Lavinia Goste, Georgiana Marina, dar și a violoniștilor Adrian și Vlad Pașca, Dan Daniel, Vasile Chioran, Cătălin Ardelean, Viorel Negrea, Călin Raț, Ionuț Rotar ( care este ca și mine profesor la Clubul Copiilor Tășnad), Sergiu Țineghe (profesor de vioară la Satu Mare), Dănuț Buie și nu în ultimul rând, Horvath Ștefan, unul dintre primii violoniști ai Europei, actualmente concertmaestru la Filarmonica din Basel – Elveția.

           Rep.: - Cu siguranță că în cariera dumneavoastră de pedagog ați avut parte de întâmplări care v-au rămas în memorie. Povestiți-ne una dintre ele.

           D.I.: - Au fost multe, dar am să amintesc două dintre acestea. La un moment dat eram dirijorul orchestrei muzicanți de etnie rromă cu care a copilărit cu maestrul Ștefan Ruha. Toți erau notiști, știau să descifreze partiturile muzicale la prima vedere. Trebuiau să facă repetiții pentru că erau scoși din producție de la locul de muncă ( la acea vreme erau formații în Castel, la Casa Pionerilor și Casa de Cultură). Aveam orchestră pe generații și nu ne stătea nimeni în cale. Am luat de mai multe ori locul I pe țară la concursurile genuistice organizate la acea vreme. Un alt moment memorabil a fost când, la decernarea titlului de Cetățean de Onoare al Careiului pentru maestrul Ștefan Ruha, am cântat la vioară live, împreună cu elevii mei, maestrului care stătea în primul rând al sălii teatrului alături de prof. univ. dr. Rudolf Fatyol, directorul general al Filarmonicii Satu Mare. 

            Rep.: - Cât de importantă a fost și este familia dumneavoastră privită din punctul de vedere al carierei profesionale care v-a impus și sacrificii?
 

            D.I.: - Familia este foarte importantă pentru mine. Soția mi-a fost alături și m-a susținut întotdeauna. E valabil și pentru mine proverbul  ”În spatele unui om de succes se află o femeie puternică”.

            Rep.: - Știu că ați scris cartea „Taraful Codrenesc/Folclor muzical din Țara Codrului”, apărută la editura Risoprint Cluj-Napoca, în anul 2008. Aceasta este o lucrare extrem de bine documentata. Cum ați reușit să culegeți un material atât de bogat?

             D.I.: - Pentru că îmi plăcea nespus, am început să cutreier începând cu vacanțele din liceul pedagogic, să fac culegeri în mai multe localități ale zonei Codrului, Stâna - satul unde m-am născut, Babța, Soconzel, ș.a. unde aveam rude apropiate, atras fiind de fenomenul cultural local al danțului sătesc. Îmi plăceau si admiram muzicanții cu repertoriul lor de atunci pe care-l practicau la danț. Contactul cu muzicanții rurali precum Șerban Izidor, Topan, Flore, Domuța Ioan și alții l-am menținut încă de pe la sfârșitul școlii gimnaziale, astfel că, deși am început și am continuat studiul viorii clasice, nu m-am putut desprinde de muzica tradițională de la țară. În acest volum se concentrează întreaga mea activitate practică, artistică, metodică și științifică pe care am derulat-o de mai bine de trei decenii cu formațiile instrumentale folclorice pe generații din Carei. Un alt aspect îl constituie și activitatea de construcție proprie, manufacturală, a instrumentelor populare tradiționale zonale – din familia viorii, de tipul contrei cu 3 corzi și căluș drept și al gordunii (c-bas mic), parte din modelele lor originale fiind deja dispărute din mai multe zone etnografice transilvănene. Învățându-i pe copii să construiască asemenea instrumente, iar apoi să cânte cu ele, am urmărit permanent ca reprezentările asimilate să fie însoțite de puternice trăiri emoționale, iar educației muzicale și estetice în rândul elevilor le-am acordat priorități esențiale mai ales prin redescoperirea și reconstituirea tarafului codrenesc de odinioară. Aceasta poate și din dorința de a face o cât mai bună informare în rândul acelora care doreau să cunoască cât mai temeinic specificul muzical instrumental zonal și de a-i convinge pe aceștia să iubească instrumentele muzicale tradiționale codrenești în pofida substituirii lor cu altele improvizate ce au apărut  sau apar mereu pe piață. De fiecare dată, prezentarea fenomenelor este îmbinată cu ilustrarea lor.

          Rep.: - Ce înseamnă Careiul și careienii pentru dumneavoastră?

          D.I.: - Timp de aproape patru decenii, zilnic, pe perioada anilor școlari și în vacanțe, s-au văzut și încă se pot vedea pe străzile orașului Carei mulțime de copii, grupuri mai mari sau mai mici, de ciclul gimnazial sau liceal, în du-te – vino cu instrumentul în mână, vioara, fluierele, braciul, de acasă sau de la școală spre Clubul Copiilor, ori de la Club spre casă. Acest lucru spune ceva, iar relevanța lui n-am dorit și nici nu doresc să o scot dinadins în evidență doar de dragul laudei. Este, cred un lucru veridic, o poate spune multă lume, iar aici nu poate fi vorba decât de rodnicia unei pasiuni și pregătiri profesionale statornicite în timp. Totdeauna am căutat să descopăr și să cooptez la cerc copii pe care i-am testat pe baza unor anumite afinități selective: auz muzical, voce, simț melodic, simț ritmic, dezvoltându-le între timp aceste abilități pe măsura trecerii lor de la grupele de începători spre cele de avansați, iar mai apoi chiar spre performanță. Am vreo cinci funcții directoriale refuzate, pentru care nu am nici un regret, pentru a avea libertatea deplină de a lucra cu copiii careieni și a-i alfabetiza muzical. Dacă ar fi să iau totul de la început, mi-aș construi activitatea tot pe același eșafodaj.

Spectacol folcloric

         Rep.: - Spuneți-ne câteva dintre planurile dumneavoastră de viitor.

         D.I.: - De aproape patruzeci de ani cânt live cu copiii fără a folosi muzică copiată de pe internet. Ba, mai mult, la toate înregistrările discografice pe care le-am făcut am folosit în mod primordial instrumentele tradiționale pe care mi le-am manufacturat singur. Îmi doresc să continui munca pe care am desfășurat-o până acum.

Decernarea titlului Pro Urbe al municipiului Carei

        Rep.: - Un gând pentru cititorii noștri?

        D.I.: - Să fie la fel de veridici în aprecierea valorilor.


       
bibl. Nicoleta Latiș